Ritmul.
Aud cântarea lumii, și ritmu-i bate des,
Și veșnice cadențe din glasurile-i ies.
E-ntâi sonorul cântec stăpânitor al mării,
Ce-n ritmul grav se duce și vine-n largul zării.
Pe inimă-mi pun mâna, de simt dureri ce bat
Cu bucurii unite, un ritmu fermecat.
Și-n mână îmi prind mâna cealaltă ca-n brățară,
Și-n ea sângele bate cu-același ritmu iară.
Cum trece corul vremii cu mii de roți pe ceas,
El bate drumul vieții în ritmicul său pas.
Și morile ce-n ape și-n vânturi grâu frământă,
Cu măsurate glasuri cântarea pâinii cântă.
Și-n urmă când ne ducem pe poarta vieții mari,
În ritmul tânguirii bat clopotele rari.
Sensul versurilor
Piesa explorează ritmul vieții și al naturii, de la bătăile inimii până la curgerea timpului. Ritmul este văzut ca o forță fundamentală care guvernează existența, aducând atât bucurii, cât și tristeți.