Daniil, bătrânul stareț,
șade-n jețul lui, răsturnat,
Chipul lui îmbracă umbra
Gândurilor ce-l străbat.
Și cum stă, în rasa-i lungă,
Cuvios și neclintit,
În tăcerea asta sfântă,
Ai jura că-i zugrăvit.
Numai dreapta lui, a lene
Răzemată pe spătar,
Cum ar bate tactul vremii,
Se clintește-ncet și rar.
Printre degetele-i slabe,
Țacănind cad somnoros,
Din șiragul de mătănii,
Boabele de chiparos.
Și, în ritmul lor, trec umbre
Amintiri din vremuri vechi,
Glasuri, vuiete de clopot
Îi răsună în urechi.
Și ce haos, ce amestec
De vedenii și-ntâmplări!
Se frământ-o lume-n minte-i
Ca-n adâncul unei mari.
Chiote de veselie,
Țupăieli de oameni beți
Stricăciunea și desfrâul
Unei lacome vieți.
Înhăitări de crai dezmeți,
Trupuri goale de femei,
Ce-au hulit pe născătoarea
Ș-au scuipat în fața ei.
Gemete și chipuri slabe
De călugări chinuiți;
Aur stors din suferința
Celor proști și umiliți.
Răfuieli cu Economul:
Gherasime, rău te porți!
Unde-i partea mea din mese
Și din leafa celor morți?
Mie nu-mi plac hrăpitorii.
Ce-ți faci cruce? Nu știu eu,
Vinde sfintele odoare
Și plătește-mi ce-i al meu.
Dar ce guri de foc se cască!
Vai, gheenă s-a deschis.
Daniile, ia-ți ceaslovul
Și mai zi un paraclis!
Slăbănog, îngenuchiază
Și, cu mâinile la piept
Cată-nfricoșat la slava
Celui milostiv și drept.
Doamne, gura-mi păcătoasă
Nu-ndrăznește-a te ruga,
Ca un făcător de rele
Tremur înaintea ta.
Întinat îmi este trupul,
Sufletul nelegiuit;
Și cu gândul, și cu vorba,
Și cu fapta am greșit.
Însă mila ta e mare,
Ești a toate iertător.
Nu lăsa în rătăcire
Și în stricăciuni să mor.
Ci cu duhul gurii tale
Suflă, să mă izbăvești,
Lămurindu-mi trupul, mintea,
De-ntînările lumești.
Știutorule de inimi,
Ia aminte spre cel rău;
Tinde-mi mâna nevăzută
Dintru sfânt lăcașul tău,
Și mă smulge, ca pe vameș,
Din cumplitul meu păcat
Căci la tine mântuirea
Și limanul meu îl cât!
Tremură bătrânul stareț
Și, cu fața la pământ,
Stă în taină și cerșește
Îndurarea celui sfânt.
Daniile, Daniile,
Mult ai râs ș-ai huzurit
Unde-i rumână Glafira
Să te văd așa smerit!
Sensul versurilor
Un stareț bătrân își rememorează viața plină de păcate și se căiește în fața lui Dumnezeu, cerând iertare și îndurare. El se simte nevrednic și se teme de judecata divină, dar speră în mila lui Dumnezeu pentru a fi izbăvit de trecutul său.