Orașul doarme-n miezul zilei,
Mocnit, subt arșiță de vară;
Pustii sunt străzile și mute –
Un cimitir într-o Sahară.
Iar noi, pândind mișcarea vremii
Pe calendarul din perete,
Cătăm la zilele de vară
Cum trec de goale și-ncete,
și-n aerul închis, fierbinte,
Ce-l vezi cum tremură în soare,
Tânjim de dorul altor locuri,
Ca niște paseri călătoare.
Ce mândru-i satu-n care doarme
Copilăria mea-ngropată..
Mi s-ar părea un vis, iubit-o,
Cu tine să-l mai văd o dată.
Haidem, câmpiile ne-așteaptă
Cu flori și cu covoare-ntinse;
Sub straja dealurilor nalte
Dorm șesuri leneșe și linse
Ca netezișul unei ape,
și lanuri lungi de grâne coapte
Sclipesc ca aurul în soare.
Domnește-o liniște de noapte
Peste-ntunericul de codru:
Copacii somnoroși ne cheamă,
S-acopere iubirea noastră
Sub parfumata lor maramă.
Acolo-s visuri fericite,
Răcoare și singurătate:
Culcați sub streșini largi de ramuri,
În adâncimi întunecate,
Vom asculta orga pădurii –
Foșnitul frunzelor în vânt;
Viața, gândurile noastre
Ni s-or părea un basmu sfânt!…
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul de locurile natale și de copilărie, idealizând natura și liniștea satului. Naratorul își dorește să împărtășească această nostalgie cu persoana iubită, retrăind amintiri într-un cadru natural idilic.