Sfânt lăcașul de la Putna mândru strălucește-n soare,
Glasuri de argint revarsă clopotele slăvitoare,
Străduind credința veche din mormânt s-o mai învie.
Darnici domni erau pe vremuri, lăudați de-a pururi fie! …
Nestricat de viermi rămâne singur numele cel bun;
Darnici domni erau pe vremuri, toate clopotele spun.
Ci aude Ștefan Sfântul, lângă spada lui culcat,
Cum cântările slăvirii până-n cripta lui străbat;
Și făcându-și roată gândul peste câte-a fost trăit,
Strigă din mormânt dreptatea Marelui Nedreptățit:
Domn am stat Moldovei mele, și norodului părinte,
Dragi mi-s luncile, dragi codrii, toate apele mi-s sfinte….
Dar străjerul lor și-a toate purtător de grijă cine-i?
Cine-n pace duce greul bogăției și luminei,
Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume?
Domnul milostiv de-a pururi, cel mai darnic domn din lume
E săracul. El palate și biserici și podoabe
Fără preț a dat Moldovei El, cu mâinile lui roabe.
El mi-a fost puterea-n lupte, și în liniște norocul.
Când ștergeam de sânge spada și vroiam vremea și locul
Biruinței noastre scumpe c-un dar scump să le cinstim,
El comori căra Sucevei, ziduri mândre să zidim,
El făcea-n al clipei stâmpăr, cu durerea lui de țară,
Din pământ stropit cu lacrămi flori de aur să răsară!.
Domnul tace, Sfântu-i nume în războiul vremii scut ni-i,
Darnic e săracul, cântă toate clopotele Putnii.
Sensul versurilor
Piesa evocă istoria Moldovei și sacrificiul poporului pentru apărarea țării. Subliniază nedreptatea socială, evidențiind rolul săracului în construirea și apărarea țării, în timp ce domnitorii sunt lăudați.