Alintându-și mustăcioara,
Trece fantele gătit:
Se cunoaşte de departe
Că iubeşte şi-i iubit.
Cine-a dat perdeaua-n lături?
I-a bătut în geam discret…
Junele suspină-n stradă
Şi păşeşte mai încet.
El se-ntoarce spre fereastră
Şi se uită visător.
Buza-i tremură de-o şoaptă,
Ochii i s-aprind de dor.
Ca o flacără deodată
Parcă-i lunecă pe piept…
I-a căzut de sus o floare,
Şi-un bilet: “Vino, te-aştept! ”.
Dă portiţa la o parte,
I se pare că-i în vis…
Mâna alba-a Afroditei
Grabnic uşa i-a deschis….
Ce mai vreţi să ştiţi? Sunt singuri!
Junele-i cam sfiicios…
Două braţe moi şi grase
Îl înfăşur-amoros.
Afrodita-şi aminteşte
De străvechile plăceri,
Peste care aşternute-s
Şaptezeci de primăveri.
Sensul versurilor
O poveste romantică despre o întâlnire secretă între un tânăr și o femeie matură, Afrodita, care își amintește cu pasiune de plăcerile trecutului. Piesa explorează tema reciprocității în dragoste, sugerată de expresia latină "Do ut des".
