Nu ești sătul de colindat prin stele,
Prin miliardele de ani-lumină
Cât zice-se că-i drumul pân’ la ele,
Chiar cu închipuirea cea mai plină
De cosmos și de cosmo-fantezii?
– Acolo-i țelul marii poezii.
– Ce-i marea poezie? Vorbă-n vânt
Cu care ne-amăgim; comod cuvânt
Cu care lesne-acoperi ce nu știi.
Mai bine să ne-ntoarcem pe pământ
Și părăsind călătoria-n vid,
Să cultivăm grădina lui Candid,
Lăsând închipuirea să măsoare
Iluzia-n continuă mișcare
A țelurilor drumurilor lungi,
La care să visezi, să nu ajungi..
Și poate-aici s-ar întâmpla să fie
Și mult râvnita mare poezie
Ispititoare –
Căci totul este vis și căutare.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dintre căutarea abstractă a idealurilor și importanța de a trăi în prezent. Sugerează că adevărata poezie și împlinire pot fi găsite nu în urmărirea unor țeluri îndepărtate, ci în cultivarea realității imediate.
