Iluzia schițează o navă fermecată,
Superbă nereidă, pe-abisuri verzurii,
Prin lumile fantastice, în nopți de frenezii,
Vrea sufletu-mi cu tine, oceane să străbată.
Cutreierând pe valuri, neancorând vreodată
În portul ce ascunde cinism, sălbăticii;
Uitând și munți și crânguri, pe mările pustii,
Voi aduna din haos speranța spulberată.
Prin spații de smaralde, topaze și safire,
Trecutul stins în lupte, veghere și mâhnire,
De-o altă viețuire, prin vrăji, e alungat.
Detunător decorul de-oraș grotesc tresare,
Disting în mii de glasuri al vrajbei șuierat;
Și, poate, numai visul a închegat altare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o evadare într-o lume fantastică, un refugiu din realitatea cinică și plină de amărăciune. Prin visare și iluzie, eul liric își construiește un altar al speranței, căutând o altă viață, eliberată de trecut.