Se duce norul în al său zbor
Ca gândul meu rătăcitor,
Aci de lună poleit,
Aci de noapte înnegrit.
Se duce râul pe costiș,
Încolăcit pe sub frunziș,
Aci șoptind un cântec blând,
Aci umflat și spumegând.
Se duce vântul printre foi,
Se duc și lucruri vechi și noi,
Se duce tot ce e de dus,
Pământul jos și luna sus.
Dar când e totul călător,
Schimbat mereu sau schimbător,
Al meu destin e-ncetat
Neschimbător și neschimbat.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii efemere a lucrurilor și a trecerii timpului, contrastând cu ideea unui destin imuabil. Totul în jur este în continuă mișcare și schimbare, dar destinul naratorului rămâne fix.