Bucolica undă adoarme în tihna de salcii pletoase
Ici-colo trăsnite cu aur de-a soarelui apoteoză,
Când, fragezi păstori, în penumbră, albesc ca idile frumoase,
Şi goi izbucnesc dintre salcii – eglogă lactee şi roză.
Bucolica undă-i primeşte molatică şi-nfiorată,
Sub blonzii cu plastice forme se simte schimbată-n femeie,
Prelinsă pe nudele corpuri ea tremură, şi purpurată
O scutură cinic dar dulce mişcări onduloase de-almeie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică în natură, unde o undă de apă este personificată și devine un simbol al transformării și al senzualității. Interacțiunea dintre natură și corpuri umane creează o atmosferă erotică și misterioasă.