Dorințe îndrăznețe
Din visuri de junețe
Ce mintea-mi conținu,
Din voi mai este vruna
Când soarta-ntotdeauna
La toate zise nu?
Și totul când m-apasă,
Ce drept mi se mai lasă
Afară de-a muri..
O țintă, o dorință
Să caut cu credință
Din nou a-mi făuri?
Nimic!.. Orișice cale
Mi-e-nchisă, și cu jale
În cugetu-mi privesc..
Speranța mi-este stinsă
Ș-o negură întinsă
În locu-i întâlnesc!
Din ce în ce mai multe
Amarnice insulte
Întâmpin nencetat,
Cât inima-mi sărmană
Întreagă este-o rană
Ș-un hoit de sfâșiat!
Albastra boltă-mi pare
Cernită de-ntristare
Ca sufletu-mi în dor,
Iar lacrimile mele
Întunecă și stele,
Și soare-ncălzitor.
E iarnă, este gheață
Întinsă pe-a mea viață
Precum pe niște văi
Zăpada se întinde
Și-n giulgiu-i cuprinde
Păduri, izvoare, căi.
Și cum ascunsă tace
Privighetoarea-n pace
Prin scorburi de copaci,
Așa și tu, biet suflet,
Abia având răsuflet,
Te-ascunzi în piept și taci!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de deznădejde și suferință. Naratorul se simte copleșit de greutăți, vede speranța stinsă și se confruntă cu un sentiment acut de izolare și durere sufletească, comparându-și starea cu o iarnă înghețată.