Iată vine
de peste noi parcă
deși stârnit din temerile noastre
cele mai ascunse
se arată
un reflux de timp
și se zbate o subțiere
amețitoare până la absență
a clipelor
și nu te uita
nici înainte nici înapoi
lasă amintirile
să-ți curgă din păr
șerpii lor înnebuniți de sete.
Și nu păși
nici în mine nici în afară
rămâi lipită de umbra mea
cu ochii închiși rămâi
nemișcată
ca talpa ta din întâmplare
să nu strivească
nu
căzute clepsidrele răpuse
rănite orologiile căzute
răpuse pendulele rănite
care mai pulsează încă
în jurul nostru agonizând ca niște actinii
muritoare de spaimă mută
înăbușite de aer
pe o plajă pustie și necunoscută.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de stagnare și introspecție, un reflux al timpului în care amintirile și temerile se amestecă. Sugerează o acceptare a efemerității și o contemplare a mortalității.