Florile cele târzii,
Mai degrabă ne mângâie,
Decât cele întâi ivite,
Care frumos înfloresc:
Căci cugetele mâhnite,
Mai degrabă în noi trezesc,
Și mai degrabă aduc aminte
De zilele de mai-nainte.
Așa și ceasul despărțirii,
Câte odată ni s-arată
Mai bun decât a întâlnirii.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra valorii amintirilor și a momentelor de despărțire, sugerând că acestea pot avea o frumusețe și o semnificație mai profundă decât momentele inițiale de bucurie. Compară florile târzii cu amintirile, subliniind că aduc cu ele o înțelepciune și o melancolie care ne îmbogățesc sufletește. Ceasul despărțirii este văzut ca fiind mai bun decât cel al întâlnirii, poate datorită lecțiilor învățate și a perspectivei dobândite.