Zilei mele-i stau de strajă
Vane reverii.
Iată – umbra lor miraje
Și-o aprind, târzii.
Libertatea mea acolo
S-a aprins și ea.
Și aici pân’ la cupole
Crește-un zid de nea.
În miraje se cred oare
Până la sfârșit?
Dar de-a lumilor Crăiasă
Inefabil de frumoasă
Eu, ființă trecătoare,
Poate sunt iubit.
Zile de-ntâlniri fugare
Strajă stau mereu.
S-aștept, tânără, ardoarea
Sufletului meu?
Stau ascuns în bezna sfântă
Și încremenit
Să primesc cu dar de nuntă
Solii de sfârșit?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și așteptare, reflectând asupra iubirii și a efemerității vieții. Vorbitorul se simte atras de o frumusețe inefabilă și se întreabă dacă este iubit, în timp ce timpul trece și așteaptă un semn.