Pe cărărui întortochiate,
În zori de doliu, neguroși,
Ei și-or vedea ucișii poate,
I-or năpădi strigoi hidoși.
Vedenii vor veni destule.
Ei gândul, faptele-și vor ști,
Iar trupurile lor sătule
Atunci de vii vor putrezi.
Și nava lor scurma-va glodul
Să-și salte ancora de jos,
Și nu le va cânta prohodul
Un popă slut și pântecos.
Sătulă, hulpavă momâie,
Te du-n coșciugu-ntunecat :
Ne-o cere-a vremii măreție
Și-un larg destin desfășurat!
Coșciuge pline cu țărână
Din spate să le-arunci ușor..
Atât : doar praful să rămână
Sub astrul pururi arzător.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj sumbru al morții și al regretelor. Personajele se confruntă cu trecutul și cu inevitabilitatea sfârșitului, într-o atmosferă apăsătoare și lipsită de speranță.