O vedeam cum prin neguri răzbate –
Un torent cântător și obscur.
Ca un vis de furtuni depărtate,
Dispărea-n amuțitul azur.
Noi, uitați în sălbatica țară,
Fără lacrimi, sărmani viețuiam.
Și la stânci ne-nchinam cu sfială,
Trandafirii arzând nu-i vedeam.
Vis al nopții – veni dintr-o dată
Înspre nordul cel trist și cețos,
Luna, soarele, bolta-nstelată
În cosițe-i luceau maiestuos.
Norii, grijile vane de-a pururi
Le-ngropa bezna dulce pe rând,
Sfinte căi tremurau în azururi,
Parcă cerul s-a-ntors pe pământ.
Și-am văzut pe meleaguri barbare
Cum ardeau trandafirii atunci,
Vâlvătaia de lacrimi amare
Mistuia gânduri rele și stânci.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune mistică în care o forță luminoasă străbate întunericul, aducând o transformare spirituală. Natura și elementele cerești sunt personificate, iar lacrimile amare purifică și mistuie obstacolele.