Nu tu, melodioasă, prin gânduri mi-ai trecut,
Plutind deasupra Nevei, peste oraș, ușoară,
Nu tu ocultă spaimă din inimă mi-ai smult
Cu bărbătească vlagă și milă de fecioară?.
Tu nesfârșitul cântec l-ai ferecat în nea
Și-n martie cu har l-ai înnoit, senină,
Tu ziua înspre mine veneai precum o stea,
Sfințind tot căldarâmul cu limpedea-ți lumină.
Pe tine doar te cânt! Dar, iute, din înalt
Ai dispărut în neguri depărtare.
Spre tainele ascunse vor ochii-mi a răzbate -.
Și nu te văd, și-o vreme de Domnul mă despart.
Dar cred: o să răsari, amurgul s-o aprindă
Și cercul cel de taină la urmă s-o închide.
Sensul versurilor
Poezia exprimă dorul profund al eului liric față de o prezență feminină idealizată, aproape divină, care a trecut prin gândurile sale și apoi a dispărut. În ciuda absenței și a sentimentului de separare, există o credință puternică în reîntoarcerea acestei prezențe luminoase.