O, înger de pază, ce mult te iubesc
În noaptea pustiului meu pământesc.
Căci fostu-mi-ai sfântă mireasă aici,
Că taina răpitu-mi-au mâinile-ți mici.
Că taina și noaptea legatu-ne-au strâns,
Că soră și fiică să-mi fii m-am deprins.
Că viață-ndelungă avem pe pământ,
Că soți să fim veșnic ne-am dat legământ.
Că lanțuri port eu și că vraja-i a ta,
Că-n veci strămoșescul blestem l-om purta.
Mi-ești dragă căci nu iubești tot ce mi-i drag,
Că milui calicii, primindu-i în prag.
Că nu-i înțelegere-n casă la noi,
Că vreau să ucid însă dau înapoi.
Pe lași ce-au trăit fără har, uneltind,
Poporul și sufletul meu umilind!
Pe-aici ce pe liberi și tari iau legat
Și n-au vrut să creadă în focu-mi curat.
Pe-acei ce cu bani să mă cumpere vor
Să calc ca un câine pe urmele lor.
De-aceea că-s slab, că mă pot umili,
Că rob ca strămoșii vlăstarul va fi.
Dar sufletul mi-i blândețe-otrăvit
Și brațu-mi nu poate purta un cuțit.
Și-apoi te iubesc că-s mai slab de cum știi,
Că dârză în viață știut-ai să fii.
Ce flacără arde și plumbul astupă –
Nu, nimenea-n veci nu cutează să rupă!
Cu tine priveam zori ce-n aur mijesc –
Cu tine în bezna aceasta privesc.
Și-a sorții poruncă-n ureche-mi răsună:
Sunt suflete slobode! Robi, împreună!
Te-apleacă! Cutează! Te du! Mai adastă!
În fața-i lumină sau beznă nefastă?
Și cine ne cheamă? Și unde-o pornim?
Alături în veci împreună-o să fim!
Din morți învia-vom? Sau poate murim?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și complexă față de un 'înger de pază', dar și un sentiment de captivitate și blestem moștenit. Vorbitorul se simte slab și dependent, dar găsește putere și consolare în prezența acestui înger, cu care împărtășește un destin incert.