În sfârșit urcat pe înalte trepte,
Ochii mei mari înspre pământ cătau.
Zilele, elanurile sterpe
În pojarul zării se stingeau.
Dar pătruns de-amare idealuri,
Vlăguit, un suflet suferea –
Marea de văpăi intra-ntre maluri,
Visul nu știu cui mă pomenea.
8 noiembrie 1901
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de nostalgie și dezamăgire față de trecut, reflectând asupra pierderii elanului și a idealurilor. Sufletul vlăguit suferă, amintindu-și de un vis incert într-un peisaj al amurgului.