În fereastra, sprințară,
O lumină clipea.
Doar în beznă pe scară
Arlechinul vorbea.
Îi cernuse pe straie
Noaptea negrul ei val.
În străina odaie
Erau clownii la bal.
Sub minciuni colorate
Își mascau chipul lor,
Nu și-n mâini tremurate
De fatalul fior.
„El” scria pe covoare
Cu o spadă de lemn,
„Ea” privea cu-ncântare
Nevăzutul lui semn.
Necrezând încântarea
Arătătată de „Ea”
Lânga ușa-n visare
Arlechinul plângea.
6 august 1902
Volumul „Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă melancolică și misterioasă, populată de personaje mascate și simboluri ale deziluziei. Arlechinul, un simbol al tristeții ascunse, plânge lângă o ușă a visării, sugerând o pierdere a inocenței și o confruntare cu realitatea dură.