Când împrejur e uitare
Și-i liniște-n asfințit,
Privește cu blândă-alinare
Prin stuful de mal răsărit.
În zile de lenevie
Mă plimb pe-acolo și eu.
Nu-n stufuri oare să fie
Văpăile focului meu?
Privește severă, senină,
În ochii fostului gând.
Pășind pe-o cale străină,
Eu alte cântece cânt.
Curând amurg în calea
Destinului va ieși.
Va fi răsturnată cărarea-mi,
La tine eu iar voi veni.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de nostalgie și melancolie, reflectând asupra trecerii timpului și a inevitabilei întoarceri la origini. Vorbitorul se plimbă prin natură, contemplând trecutul și anticipând viitorul, cu gândul la o revenire finală.