Cu aripi înfrigurate
Tot văzduhu-l voi străbate
Spre meleaguri depărtate.
Jucați fire sclipitoare,
Fulgi de stele plutitoare,
Vijelii pustiitoare!
Inima-i : neliniști grele,
Sus pe boltă – căi de stele,
Troienite, reci castele.
Vis de vifore stârnite,
Cântece de vânt șoptite,
Vrăji, de ploape adormite.
Vin tristeți înnegurate-n
Zbor de vânt,
Legi în table-adânc săpate-s
Pe pământ,
Nave iuți în larg lăsate-s
De curând
Dinspre cap mari pânze-n zare
O pornesc,
Voci de dincolo de mare
Cresc și cresc.
Peste lumi nenumărate,
Peste-ospețele uitate
Răsturnata-i cupa nopții
Cu nectar nepământesc.
4 ianuarie 1907
Din volumul Versuri alese 1956
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie melancolică prin natură, purtată de aripi, dar marcată de tristețe și neliniște. Imaginea centrală este cea a unei călătorii spre meleaguri îndepărtate, dar umbrită de sentimente de pierdere și de o melancolie profundă.