Ai trecut pe albastra cărare,
Ceața-n urmă se-nvolbură, grea.
Din înalt scăpărată-nserare
Cu mirajul dorit m-amăgea.
Peste calea-ți albastră-și întinde
Bezna rece nefastele mâini.
Mie însă credința-mi aprinde
Și-n biserica neagră lumini.
Sensul versurilor
Poezia evocă trecerea timpului și amintiri nostalgice, sugerând o călătorie spirituală marcată de credință și speranță în mijlocul întunericului. Imaginea cărării albastre simbolizează un drum al vieții, iar credința reprezintă o lumină călăuzitoare.