Odată, neamul rândunesc
Având o mare ură
Pe neamul șoricesc,
Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură,
Au hotărât fără cruțare,
Pe toți prinzându-i, să-i omoare.
Și iarăși, cea întâi robită zburătoare
Au fost un liliac sub streșină robit.
El însă a protestuit,
Înfățișând dovezi aripile ce are,
Că nu-i din neamul șoricesc,
Și prin acesta chip a dobândit iertare.
Dar rândunelele un alt război pornesc,
Asupra tuturor
Anume păsări mici, ce sunt de sama lor,
Și iarăși, cea întâi robită zburătoare,
Același liliac a fost; cu gură mare.
Că el nu-i pasăre nicicum,
Pentru că pene n-are,
Scăpând asemene de moarte și acum.
Așa istețul liliac
Din două întâmplări cu minte a scăpat;
Dar starea-i fizică nu e de lăudat,
Căci el, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac
Și tristă soartă au acei din poporeni
Ce nu sunt nicăiuri statornici cetățeni.
Sensul versurilor
Piesa prezintă povestea unui liliac prins la mijloc între două grupuri, rândunelele și șoarecii, nefiind acceptat de niciunul. Evidențiază dificultatea de a nu aparține clar unei categorii și tristețea celor care nu sunt statornici cetățeni nicăieri.