În palat la împărat,
Adevărul, gol din fire,
Fără veste au intrat.
La a lui așa privire
Împăratul a strigat:
— Cine ești? Cum îndrăznești,
Gol, aici, să te ivești?
— Adevărul sunt.
— Ce vrei?
— Vreau să-ți spun a mea părere:
Tu nicicum nu ai durere
Pentru pământenii tăi;
Cei mai mari te măgulesc
Și norodul jefuiesc;
Legile îți sunt călcate..
— Ieși afară! Ieși afară!
Golule nerușinate!
Dați-l uite jos pe scară!
Iată cum fu primit
Adevărul dezgolit;
El, oftând, se depărtară.
Dar a lui dorință bună
Un alt chip i-au arătat.
Adevărul mai pe urmă
Iar au mers la împărat,
Însă nu gol, ci-n veșminte
Împrumutate la minte
Și, cu aer de respect,
Au vorbit frumos, încet.
Împăratul, în mirare,
I-au dat toată ascultarea;
L-au pătruns, l-au înțeles,
Și îndată au ales
Alți miniștri, altă curte,
Au făcut prefaceri multe,
Trebile au îndreptat
Ș-au fost binecuvântat.
Sensul versurilor
Piesa descrie cum adevărul este respins atunci când este prezentat direct și incomod, dar este acceptat atunci când este învelit în ipocrizie și respectabilitate. Morala este că uneori, pentru a schimba lucrurile, trebuie să ne adaptăm modul de prezentare, chiar dacă asta înseamnă a sacrifica o parte din autenticitate.