ochii tăi
ochii tăi
și lacul Mendota licărind
că-și orbește lișițele
sânii tăi
sânii tăi
și lacul Monona
trezindu-se noaptea
să se afunde-n codru
ca un bătrân călugăr bâlbâit
ți-am zdrelit umărul
și sângele-ți atârnă foarte greu
pe cele trei cuvinte
aduse-n dar drept sacrificiu
dragostei noastre fără viitor
căci n-am să mai rostesc cât oi trăi
cuvântul viață
cuvântul vis
sau adevăr
genunchii tăi genunchii tăi
am să m-apuc să scriu romanul
vertebrelor tale răsculate
jurnalul intim am să-l scriu
al pleoapei tale pe socoteala ploapei mele
și pântecul tău
pântecul tău
am să te spânzur
de verbul cel mai nentinat
din cartea mea fără sfârșit
și amândoi vom fi celebri
că ne-am deprins mucoasele
să citească
tu pe-ale tale versurile mele
eu pe-ale mele proza ta
în care își fac seama
gârlele care zboară
din amintirea răsucită
în amintirea răsucită
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație trecută, marcată de frumusețe și melancolie. Versurile evocă imagini ale naturii și ale corpului, sugerând o conexiune profundă, dar și un sentiment de pierdere și regret.