Sunt eu, sunt tu?
O ființă este alcătuită dintr-o mie de ființe?
Mă împart
ca să mă înmulțesc.
Sunt mulțimea:
prea multe brațe, prea multe picioare,
prea multe cranii ce se deschid
peste nu știu ce insecte negre.
Sunt, deopotrivă, singurătatea
care mă contopește cu noaptea.
Sunt absența și neantul
pe care perversitatea mă obligă
să le acopăr cu vorbe.
Identitatea m-apasă
de aceea o iau pe a ta.
Cine ești?
Nu te osteni să minți:
tu ești eu,
de vreme ce am decis să fiu nimeni.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității și a pierderii de sine. Vorbitorul se simte fragmentat și copleșit, căutând răspunsuri în ceilalți și ajungând la concluzia că, în esență, suntem interconectați, dar și predispuși la a ne pierde individualitatea.