Nu, mulțumesc, nici un trup!
Mi-ajunge polenul acesta.
Nu, mulțumesc, nu vreau pământ.
Această stea mă poartă
ca o cămilă ascultătoare.
Nu, mulțumesc, nici un fel de zeu!
Eu nu mă-ncred decât în fluviu-acesta
care mă ia peste picior:
sunt născocirea
pe care oamenii, la sfatul grindinei,
o scot din ei
spre-a da un chip uitării.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un refuz față de aspecte convenționale ale existenței, precum trupul, pământul sau divinitatea. Vorbitorul preferă o existență efemeră, ghidată de natură și de un sentiment de detașare, acceptând rolul de creație efemeră destinată uitării.