Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniți de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micșorați,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuți
încât pierdeam obișnuința
celor mai simple cuvinte:
„dragoste”, „liliac”, „zăpadă”, „prietenie”.
Atât de singuri.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de singurătate, frică și pierdere a conexiunii cu lumea și cu ceilalți. Vorbitorul se simte micșorat și redus la tăcere, pierzând chiar și capacitatea de a exprima emoții simple precum dragostea și prietenia.