De amintiri mi-e gândul plin
Ca plopul plin de ciori,
Când nouri trec și nouri vin
De fum, pe lacul de rubin,
Șovăitori.
S-a dus și toamna cu lumini
De verde mort și aur viu,
În păr cu struguri purpurini
Lăsând în mine și-n grădini
Pustiu.
De-acum și lacul va îngheța,
Când cea din urmă frunză va cădea
Din ramuri pâlpâind,
Ca tu să simți în urma ta,
Tăcere-ntinsă ca o nea
Și ciorile jelind.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și melancolie, reflectând asupra trecerii timpului și a pierderii. Natura este personificată, iar schimbările sezoniere accentuează sentimentul de pustiu și tăcere interioară.