În plopul meu își pune cuibul luna,
Din care iese noaptea ca un corb.
Și stele-i cad din aripi, dar le sorb
Prin iazuri broaște, una câte una.
Căci broaștele înghit bucăți de noapte
Și sar din mâl în iaz rotind inele
Și se lungesc pe burta lor de lapte
În care se topesc atâtea stele.
Sensul versurilor
Poezia descrie o scenă nocturnă mistică în care luna își face cuib în plop, iar broaștele din iaz înghit stelele căzute, sugerând o transformare continuă și o absorbție a elementelor cosmice în lumea terestră. Imaginea este una de contemplare asupra legăturilor dintre cer și pământ, lumină și întuneric.