Acum craniul gol al tatălui tău
surâde filozofic
la tot ce-a îndurat,
toate aceste zadarnice eforturi.
Surâde la această prostie
pe care tu o accepţi
prin frica de moarte:
viaţa.
Se amuză pământul de tine,
de mine,
de strămoşii noştri.
Aşteptând pompoasa apariţie a Serafimului,
nu ne rămâne decât să surâdem.
Şi chiar atunci, n-o să-mi părăsesc locul,
n-o să mă mişc, chiar în felul daracelor
unduind în ele însele.
Căci dintre toate instrumentele,
trompeta mi-e cel mai dezagreabil.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra mortalității și a absurdului existenței umane. Perspectiva este una cinică, observând cum chiar și moartea, reprezentată de craniul tatălui, pare să ironizeze eforturile și temerile vieții.
