Pietrele mele roz,
Visuri înșiruite
Ca niște scaune
La „Masa tăcerii”…
Peste granitul vostru
Tăcerea a topit
Toate rubinele amurgurilor
Toți trandafirii
Aurorelor.
Și ați devenit roze…
Și ardeți sub soare,
Și nimic nu vă doare,
Pietrele mele roz,
Înșiruite
Ca niște scaune
La „Masa tăcerii”…
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea și pierderea culorii și a vitalității sub influența tăcerii și a timpului. Pietrele roz, inițial vibrante, devin roze și insensibile, simbolizând o pierdere a emoției și a sensibilității.