Oare auzi în tărie-al cocorilor țipăt
Cârd, când vâslesc ei în unghi peste casă?
Păsări prin crengi de mesteceni se joacă,
Tu îmi șoptești că va fi primăvara din nou.
Pot, preaiubito, s-aștept bucurii? Vor veni?
Iarna-n obraz oare ești mai săracă de floare?
Zâmbet același ți-arată oglinda mereu,
Zâmbet gingaș, de copil, și-ntrebare-aș:
Ochii tăi dragi când mai plini-s de dor?
Zori când privești din grădina-nflorită
Ori când, alături, în fața căminului stând,
Teamă îmi e că scântei ți-or sări pe picior?.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și îndoială, reflectând asupra trecerii timpului și a schimbărilor din natură și din relația cu persoana iubită. Vorbitorul se întreabă dacă bucuriile vor reveni și caută semne de speranță în mijlocul iernii.