Să mor, Prichindeii vor pe bune:
Așa aș dori să mă sting laș,
Dar, musai să rămân Hercule.
Ce dilii sunt piticii:
Dacă m-ar lăsa puțin singur,
Isuse, aș eșua fără alții.
Dar, urlă, turbați mă gonesc
Și mă alungă, în neștire,
Spre un nou crez, pârjol, poem.
Aș dori deja, să mă urăsc,
Dar, n-am voie să mă opresc:
Doamne, și ei mă urăsc.
Chinul, aș dori să mă surpe,
Pribegind, fugind, jelind în chin.
Ca turma asta să s-amuze?.
Musai Hercule sunt tare,
Câștig lupta cu un trist amar,
Zăbovind în vis și moarte.
Nulități, mârșavi, gnomi,
Vă cer supunere și tihnă:
Așa-n veci, nu mor de voi.
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta internă a unui individ care se simte obligat să fie puternic și să depășească greutățile, deși își dorește să renunțe. El se simte presat de ceilalți și chinuit de propria incapacitate de a se opri, fiind condamnat la un rol de erou pe care nu și-l dorește.