La malul Senei trăiește Celălalt,
Și ăla eu sunt, ce sunt,
Cu două vieți, în doi inși
Un defunct.
La malul Dunării
Demonii își bat joc de mine,
La malul Senei mă atrag
Sute de amoruri virgine.
Râde Parisul
Și Celălalt fericit răspunde,
Aici m-alungă-n beție ridicolă
Ceata nocturnă cu urlet.
Acolo-s mai frumos, nobil, brav,
Orice cânt e un sărut intuit,
Sfânta Cecilia la suflet mi s-apleacă,
Subit.
La malul Dunării
La târfe mă-mping plăceri dure,
Vinul îmi dă vis
Și pahare distruse.
Acolo: se leagănă sufletul, pe zarva
Sfântă a amurgului armoniei
Și așa o pup Viața,
Ca pe orchidee în părul Ledei.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea existenței, oscilând între o viață idealizată și una marcată de vicii și suferință. Naratorul se simte scindat între două identități, una trăind la malul Senei, cealaltă la malul Dunării, fiecare reprezentând aspecte diferite ale sinelui său.