Într-o zi de vară, sub frunziș,
Dormi, când tata îți spune,
Băiete:
Nor-leagănul plângând ți-l mișc.
Ți-l răcoresc pe corpul năuc,
Din săruturi uitate,
Băiete,
Din care, nu te-ai născut.
Ești din ceață, fantasme,
Mare jale e pentru tată,
Băiete,
E pe Moarte, aproape.
Râvne dulci de făt trecură,
Pe tine te vrea sărutul,
Băiete,
Dormi, dormi, tatăl suferă.
Vară, destin de moș, tată sterp:
Ai dorit măcar să-l vezi,
Băiete,
Cândva, pe tatăl trist, plimbăreț?.
Zi, cu Moartea pe furiș,
Parc-aș sta eu în leagăn,
Băiete,
Și-ți alint fața ta de vis.
Sensul versurilor
Un tată își jelește fiul pierdut sau inexistent, exprimându-și dorința de a-l fi avut și tristețea destinului său. Versurile evocă un sentiment profund de pierdere și regret, amestecat cu o tandrețe amară.