Vă propun un tratament urgent
Și s-aveți încredere vă rog
Când nu e un alt medicament
Luați singurătatea ca pe un drog.
Ceaiul aburește trist pe masă
Un tacâm șervețul îl apasă
N-am nevoie nici de două linguri
Doamne, cina oamenilor singuri.
Gust și eu în clipe lungi de veghe
Noaptea pernei fără de pereche
Sună telefonu-n casa goală
Doamnă, mă iertați dar e greșala.
Cât de dragă-mi ești singurătate
Tu mi-ești cea mai dragă dintre toate
Lacrima în ochiul dintre ape
Căci nici umbra mea nu mai încape.
Tu singurătatea mea curată
Totu-ncepe cu a fost odată
Cu durerea ta îmi este bine
Nu știu ce m-aș face fără tine.
Cu tristețe le trăiesc pe toate
Dar mai dragă-mi ești singurătate
Cât de necesară îmi ești tu mie
Nu te-aș da pe nici o sindrofie.
Doar atât din toate mă omoară
Izolarea meselor de seară
Și măcar la una dintre cine
Dumnezeu să bea un ceai cu mine.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul profund de singurătate și dependența de acesta, văzută ca un refugiu familiar, deși dureros. Vorbitorul preferă singurătatea în locul interacțiunilor sociale, găsind o consolare paradoxală în izolarea sa.