Câte ploi pe lume, câtă comedie,
Du-te, nu se poate închega nimic.
Fir-ar Dumnezeul diavol să ne fie,
Teoretic, multe pot să-ți tot explic.
Dar esențialul e acum sfârșitul,
Câte ploi pe lume și ce mulți străini,
Ți-aș tăia din sânge vina cu cuțitul,
Dar tu ești, întreagă, un regal de vini.
Vor veni prieteni de prin țări neutre
Ca să-ți afle starea și să vă iubiți,
Milă mi-e de tine printre-acele mutre
De homunculi tragici, de ridicoli friți.
O să cauți veșnic marea fericire,
O să ai decepții, vei trăi năuc,
Vei uita cuvântul a iubi-iubire
Și vei fi curată numai sus, pe rug.
Prin oraș se-aude delirând salvarea,
Iarăși e cutremur și desfrâu enorm,
Mă gândesc că bine o să facă marea
Dac-o să ne șteargă mâine de pe țărm.
Ești cedată dramei, ești născută morții,
Te-a primit în gazdă minus infinit,
Pleacă, dă-te pradă pân-la capăt sorții,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de deziluzie și tristețe față de viață și relații. Vorbește despre inevitabilitatea suferinței și despre o iubire pierdută, culminând cu un sentiment de resemnare și acceptare a sfârșitului.