Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurând singurătate
Și tu ai gesturi parcă mai încete.
Și te iubesc la echinox și după
Iubito, vine toamna să decline
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.
Cum tu rămâi la țărmure de mare
Eu plec s-aștept și crivăț și omături
Și să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.
Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine și anestezie
Tot omul e un snop de amănunte
Care amenință esența vie.
Cu hachițe și mofturi și-alte alea
Îmi ești pedeapsa, dar îmi ești și doamna.
De pomi sinucigași se umple valea
Iubito, te iubesc și vine toamna.
Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor și rugină
Eu morții mele te voi da exemplu
Cât ești de disperată și senină.
Iubito, vine toamna până-n oase
O simt în mâna care ți se-ntinde
Privește, ies fumuri peste case
Iubito, după toamnă vin colinde.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de iubire și melancolie în contextul toamnei, folosind imagini poetice puternice. Se vorbește despre efemeritatea vieții și despre apropierea iernii, atât la nivel fizic, cât și emoțional.