Îmi trăiesc nevrozele de-a rândul,
Mă complac în fiece prăpăd,
Mă gândesc mereu la ce nu văd,
Cel mai greu de stăpânit e gândul.
Chipul tău în mintea mea purtându-l,
Cu iluzii moarte mă îmbăt,
Nu te pot aduce-ndărăt,
Între noi s-a așezat pământul.
Doamne, ia-mi, pe restul vieții, gândul.
(Meserie mizerabilă sufletul, 2000)
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul profund cauzate de pierderea cuiva drag. Naratorul este copleșit de gânduri și amintiri, incapabil să depășească pierderea și dorind să scape de povara amintirilor.