În ce măcelărie fără milă,
În ce prăpăd fără identitate
Ajungeți, după noaptea nunții voastre,
Ca niște îngeri sacrificate?
Ați fost și voi copii de lumină
Ai unor bieți părinți fără putere
Și s-au topit muncind ca să vă crească
Și-au și murit, la vămile severe.
Vă mângâiau pe frunte și pe plete
Și calciu v-aduceau, s-aveți în oase,
Ca norocoși părinți ai unor fete
Cuminți și credincioase, și frumoase.
N-ați fost născute pentru umilință
Și, totuși, câte ați trăit în viață,
Acum, și-n bordeluri, și-n familii,
Bărbați străini bătaia vă învață.
Și vi se face dor de-un strop de milă,
Din lacrimile tatii și-ale mumii,
Pe mâna cui ați încăput, cu timpul,
Femei nefericite ale lumii?
În zilnicul turnir al unor bestii
Se cheltuie și moare fiecare,
Ca într-o zi să vă-nțelegeți, toate,
Că nașteți victime și nașteți fiare.
Un surd miros de sânge pretutindeni,
Între chilii, căscioare și haremuri
Și-n somn voi auziți, în nopți de veghe,
Cum plâng părinți, de dincolo de vremuri.
Un circuit de-a pururea jertfelnic,
Din mame sunteți mame pentru mame,
Ca să aflați că astăzi și în codri
Cerboaicelor li-i dor, mai mult ca foame.
În paradoxuri fără de rușine,
Iubirea v-a-nrobit pe fiecare,
Că vi s-a dat pedeapsa de a naște
Bărbații care cresc să vă omoare.
Și v-am iubit și v-am cerut iubirea,
Și v-am răpit și tatălui și mumii,
Și-acum vă condamnăm la moarte lentă,
Femei nefericite ale lumii.
Sensul versurilor
Piesa descrie soarta tragică a femeilor, de la inocența copilăriei la abuzurile și umilințele suferite de-a lungul vieții. Evidențiază ciclul perpetuu al suferinței, în care femeile nasc atât victime, cât și agresori, și sunt condamnate la o moarte lentă, lipsite de milă.