Numai artiștii au corupt țărâna,
Din vina lor răsar pe lume flori,
Prin arbori trec pierduții dirijori,
Și-și mișcă-n fiecare creangă mâna.
De-atâția pictori morți în cimitire,
Culorile se strâng ca pe la nunți,
Un sculptor taie nebunește munți,
Planeta e-n pericol de iubire.
Gerosul vânt și vântul prea fierbinte,
Ce sfărâmă țări și prescurtează vieți,
Pleacă din pieptul marilor poeți,
Ei după moarte, mai rostind cuvinte.
Artiști nocivi în viață și în arte,
Ei sunt cu-atâta mai nocivi în moarte.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că artiștii, chiar și după moarte, continuă să influențeze lumea. Ei sunt văzuți ca o forță puternică, capabilă să schimbe peisajul și chiar să pună planeta în pericol prin intensitatea emoțiilor și a creației lor.