Mă-ndrept cu tot amurgul meu către amurg,
Contururile lucrurilor se desfac și curg.
Aud un ornic și, fricos, tresar,
Port file vechi de calendar în buzunar.
Cu grijă mă retrag la mine-n adăpost,
Reîntâlnind lumina copilului care am fost.
Va trebui să recunosc, onest, că sunt bătrân
Și că puține de făcut îmi mai rămân.
La subterfugii de doi bani dacă recurg,
E doar pentru-a-mi purta amurgul spre amurg.
14 iulie 2008.
(Încă viu, 2008)
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a îmbătrânirii, exprimând o stare de melancolie și acceptare a faptului că puține lucruri mai rămân de făcut. Naratorul se retrage în amintiri și caută consolare în trecut, purtând cu el povara anilor.