Sub osii ruginite plânge șina
Înșerpuind zădărnicită seara.
Mai lăcrimează din neoane gara,
Tânjind să dea pe-nsingurare vina.
Mi s-a lipit de tălpi încinse vara.
Visez răcoarea grotelor din mina
În care-ascund înverșunat hodina,
Zvârlind pe trenul rătăcit ocara.
Pare frumos! Imagini, poezie,
Stol de cuvinte ațipit pe ram.
Măi Adrian, ce tristă nebunie.
Într-un vagon slinos de tren mai am!
Așez un gând zănatec pe hârtie
Și mi-a fugit sonetul sterp pe geam.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și melancolie, folosind imagini puternice ale unui tren ruginit și o gară părăsită. Naratorul pare să caute refugiu în amintiri sau în propria imaginație, dar este constant bântuit de un sentiment de pierdere și de trecere a timpului.