Cum să mă lupt cu tine, moarte, cum e
Să-ți smulg rărunchii, să-ți sugrum gâtlejul?
Ai pus un semn pe fruntea mea cu bejul,
Paloarea urii-n loc de-o gutuie,
Care să-mbrace-n pal feeric vrejul.
De ce-mi înfigi în tălpi arzânde cuie?
Mi-ai smuls nădejdi din trup sfârșit, duduie,
Și-ai aruncat în jar nebun gătejul.
Ce ai de-mi râcâi josnic pe la ușă
Și nu-mi lași soața să se culce lin,
Ci te lipești de ea ca o căpușă
Și-i sfarmi nădejdea-n necurmat suspin?
Ia-mi mie hâdo trupul de cenușă,
Să nu-ți mai car poveri ca un asin.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă disperată cu moartea, personificată ca un adversar crud și implacabil. Vorbitorul se simte torturat și deposedat de speranță, implorând moartea să-l ia pe el în loc de persoana iubită.