Din volumul de poezii „Mickiewicz”, traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959.
În cârd cu cei de-o seamă, cântam şi eu iubirea.
Mă lăudară unii, alţii şoptiră-ncet:
„Numai iubire, jale şi chin e ăst poet,
Nimica alt nu ştie, sau i-o lipsi simţirea.
Un om în toată firea şi copt la minte pare,
La ce se-nflăcărează de parcă-i biet băiet?
Îl dăruiră zeii cu versul de poet
Doar spre-a vorbi de sine în fiece cântare?”.
Povaţă grea! Simt duhul sublim că mă inspiră,
Iau lui Alceos lira, iar lui Ursin secretul,
Abia încep şi ceata se-mprăştie cu-ncetul
Şi fel de fel de svonuri în urmă-i se stârniră;
Rup struna, deci, şi-n Lethe îmi svârlu surda liră.
Cum e auditorul, aşa e şi poetul.
Sensul versurilor
Poezia exprimă reacția unui poet la criticile primite pentru concentrarea sa asupra iubirii și suferinței. Dezamăgit de lipsa de apreciere, poetul renunță la liră, sugerând că valoarea creației este dependentă de public.