*neidentificat*.
*Nichita Stănescu*.
Scratch: Am coborât să sperii moartea.
v-v-v-v-v.
Scratch: Viața-i o minciună.
Scratch: Vă trezesc la realitate.
*sunet de zgârietură*.
Scratch: Comedia e o glumă.
*se repetă scratch-uri*.
Sub contrast de chibzuință controlat ca viu de țel.
Sunt nesimțit pentru voi, pentru alții un model.
Nu m-are-eșantion nimeni, când dat de gol fac teorie.
V-aduc în echilibru energetic cu forma mea de terapie (glumă inteligentă).
Mișcă lumea controlată de vremurile disperării.
Mă uită când indiferent sunt concentrat pe-ale urmării.
Ca io-s static și-omniprezent.
*moartea cu coasa*.
ca tăria-n cap la voi.
Dar vă fac și rău și bine când vă rugați la noi eroi.
Transportați în cazan cu apă rece-n iad la apogeu nu ați ajuns.
Ăsta-s eu, dar n-o să-nțelegeți ce-am spus.
Cine stă să-și piardă timpul să înțeleagă un bou simplu.
E ca și cum ai fi-ireal când perplex cauți infinitul.
Sunt un concept distinctiv fără final și ireal.
Sunt uitat ca Dumnezeu intangibil și imoral.
Sunt vital ca punctul G admirat de voi ca fani.
Sunt modelul ideal de om ce îl căutați de-atâția ani.
*Nichita Stănescu* (iar).
e foarte plictisitoare partea asta, știu.
ce mai faceți?.
cum e viața?.
e super fain albumul vă promit!.
… – -. – / -. -.. – – / –.. -. – -. -. -.
tot aci sunteți?.
ok.
hai că intră iar strofa.
Cu inima sătulă de nervi făcuți fără un scop.
Ca azi sunt viu ca epilogul piesei mele dintr-un op.
Lăsând viața să își facă programul fericirii mele.
Am realizat: nu sunt plin de probleme, eee lasă că vin ele.
Mintea mea bolnavă, incultă evocă noaptea.
Că îmi place s-o trăiesc așa cum descrie cartea.
Și muzica mi-e odihnă, am obosit mă cheamă patul.
Dar eu dorm prin muzica când lumea-mi zice „bre, săracul!”.
Dau mai tare microfonul c-asta-i moda pe la noi.
Capu sparge c***’ încât am arma și dau sfară (nu sfoară inculților) printre voi.
Când atac verbal, nu mă prefac, i-atac-n iatac.
Că-i un fleac oricum opac, indicat, nu-mi place să tac deloc oricum.
Vă mulțumesc că mă urâți că-mi dați și mie curaj.
Când fac stânga, cale-ntoarsă, și mă duc spre derapaj.
Pot să plec dacă-am curaj, să mă faci mort dacă poți.
Nu mă uit la lacăte vrând să se deschidă niște porți.
gata piesa băi.
Scratch-uri pe Nichita Stănescu.
(sună greșit rău).
aveți și voi calendar
Sensul versurilor
Piesa este o critică acidă la adresa societății și a superficialității acesteia. Artistul se poziționează ca un anti-erou, un model nonconformist care sfidează normele și convențiile. Mesajul este unul de revoltă și de trezire la realitate.