Tot ceea ce te atinge o clipă
Se topește-n treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.
Privești vulturii care zboară
În cercuri largi peste munți
Și simți cum toate alunecă
Din inima ta și dispar.
Dar, iată, vine iarna și din nou
Zăpada reapare peste câmpuri
Și toate clipele prin care ai trecut
Prind iar ființă-n jurul tău și murmură.
Și ca fluxul pe plajele galbene
Îți crește-n suflet propriul tău trecut..
Vai, cât de rău e atuncea să nu ai pe nimeni aproape
Ca să-ți pleci fruntea pe umărul lui.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de efemeritate și pierdere, accentuând cum amintirile și experiențele revin ciclic, dar dorința de conexiune umană rămâne acută. Evidențiază durerea singurătății în fața propriei istorii.