Arany Janos – Inaugurare de Pod

Zise el: „Dublu sau nimic!”
Și cărțile-s aruncate;
Gata, poate va fi calic:
Astea-s mize suspuse:
„Râvna vieții june.”
Nu are noroc, băiatul
Sânge transpiră pe frunte.
Miza a căzut! Pribeagul,
Acum lipsit de speranțe,
Va porni singur în noapte.
În față râul, podul nou,
Încă flutură și steag:
Inaugurat azi, de crez
Și alai cu trompetă:
Numind „Sfânta Margareta”.
Mergând la mijloc, unde paza
Dând ora închiderii;
Turnuri din patru orașe
Bătând miezul nopții;
Jos stele-s, sute de mii.
Și cum ceasul sună, bate,
Cu voce fină ori aspră,
El privind jos la stele-n ape:
Pe val, vine cât o umbră:
Moș, copil, tânăr, tânără.
Până-n umăr, primul e capul,
Și se-nvârte în jur, bizar;
Apoi iese tot corpul,
Fiecare e jovial:
„Pod nou! Vom lansa! Ilar.”
„Hai! Primii-s? Hulubii!”
În alb, băiat și fată
Deja-s pe pod, în brațe prinși:
„Uniți după viață!”
Și s-aruncă, ca odată.
Aplauze. „La rând e acum
Bogatul: curaj, bătrâne!”
„Datornicii și așa fug:
Mă arunc, va fi mai bine!”
Și apa, lină devine.
Vin și nechemați pe urmă
Al treilea, patrulea:
„Eu la loto pierd întruna!”
„Patru decade, cinstea
Mi-am purtat adesea.”
Și rând pe rând aruncă valul,
Ici-colo, cum dispari.
Un student vine: „Eu-s acum
În primul an, nu am bani:
N-am primit: bine, că sari!”
Un moș cinstit, cu barbă albă,
Se va târî încet pe pod:
„Cât a putut, a dus și rabdă
Traiul: e sărac de tot!”
S-aruncă, drept în vârtej-sorb.
Cu față blazată, fardată
Jos, o doamnă apare:
„Oh, trai: ziua toată
Sus sau jos cu țoale!”
Și ea în val dispare.
Cu zarvă, un schelet de bărbat
Zângâne, păzea! Ce spun:
„Eu, c-un baston de comandant,
Pe Napoleon îl răpun!”
Toți șușotind: „E nebun!…”
Un băiat jegos, hohotând,
Îi suflă în ceafă,
Solidar-n Dunăre aruncând:
„Meșterul mă așteaptă:
Cu curea să mă bată!”
„Eu sunt bogat”, strigă altul
„Și plăcerile n-apari!”
„Dând mâna, am rămas lealul
Și Alfred cu sora-n grai!”
Toții, cum știm dispari.
„La duel o făgăduire:
Glonțule, du-te în față!”
„Eu m-am lăsat de rușine,
Și iată e pizmașă:
Logodindu-mă cu apă.”
Așa, în grup, nu separate,
Fulgerând, sari calmate,
Ca peștele fugar în mare;
Ca păsările-n gloate
Zburătăcind, prin planare.
Aversă-n bule gigantice,
Jos dansând un bulb uriaș;
Sinucigașii-n semicerc,
Vuind sus-jos, ca morișca;
În Dunăre, e nimica.
El se uită, dar nu vede,
Cu cap amețit și orbit;
Dar, cum dens, mai dens iese
Valul, e pericol vădit:
Va simți cursul, molipsit.
La acest vifor nu rezistă,
Să rupă cercul de vrajă,
Braț pământean n-are forță.
Când ora unu să bată:
Podul gol, tihna totală.