Casa Pușkin! Doar se știe;
Că-i un vechi așezământ!
For de-naltă Academie,
Nu-i o simplă vorbă-n vânt!
Este zvonul gheții sparte
Lunecând pe râu ușor,
E vaporul ce departe
Cheamă-ntr-una alt vapor.
E străvechiul Sfinx, bătrânul
Spre talazuri ațintit,
Calărețu-n bronz ce-și mână
Bidiviul neclintit.
Știe-ntreaga noastră jale
Neva tainica – doar ea!
Cum în noaptea albă-n cale
Ziua neagră ne ieșea.
Neva ne-a deschis senină
Orizontu-nflăcărat,
Alte zile-am vrut să vină,
Alte veacuri am visat!
Ca o scurtă înșelare
Jugul zilelor trecea,
Ochiu-n ceața plutitoare
Alte zile desprindea.
Pușkin! Sfânta libertate
O cântam și noi cu dor,
Dă-ne mâna ta de frate,
Dă-ne-n luptă ajutor.
Tu, cu sunete duioase,
Ne vrăjeai pe-atunci! Și-apoi,
Pușkin, nu ne-naripase
Voioșia ta pe noi?
De aceea doar se știe:
Nu-i o simplă vorbă-n vânt
Casa ta-n Academie,
Ci-i un vechi așezământ!
Când Senatu-n Piața-i pradă
Întunericului mut,
Eu trecând tăcut pe stradă
Casa, Pușkin, ți-o salut!
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus lui Pușkin și casei sale, văzută ca un simbol al culturii și al libertății. Poetul își exprimă admirația și dorința de a continua lupta pentru idealurile lui Pușkin.